Acasă e acolo unde ți-e inima!

Azi e despre familie, despre persoane dragi, despre a bucura și a împărți bucuria cu toți cei din jur. E Craciunul și cum să petreci altfel decât bucurându-te alături de cei mai iubiți oameni.

Inevitabil, aceste sărbători îmi amintesc de copilărie, de mirosul cozonacilor rumeni din bucătărie, de cum îi împletea bunica, îi ungea cu galbenuș de ou și le punea zahăr sau mac  desupra. Nu îmi amintesc să fi mâncat vreodată cozonaci mai buni decât cei facuți de ea. Îi spuneam de fiecare dată să pună multă, multă nucă și ea îmi spunea ca dacă va pune nucă în cantitatea dorită de mine, nu vor crește cozonacii. Ce-mi păsa mie că nu cresc cozonacii? Eu mâncam doar nuca din ei, restul lăsam pentru vrăbiuțe, să mănânce și ele. Cum? Nu-s vrăbiuțe în decembrie? Atunci..mmhm să mănânce cățelușii și pisicile de lânga bloc.

În timp ce televizorul suna în sufragerie, bunica framânta de zor, eu și văr-miu ne jucam cu popicele și mingile pe hol. Ah ce tare mi se părea, mă simțeam la bowling în propria casă. La ușă se auzea zarvă. Se pare că au venit colindătorii!! Mereu mă rușinam de baieții care ne colindau. O știau pe mama și pe bunica și mă mângâiau pe cap ca pe un pudel de fiecare dată. Ne colindau și aruncau cu orez la noi în casă și ne urau toate cele bune, iar bunica păstra pentru ei mere, clementine, banuți și bomboane. Eram tare bucuroși să împarțim cu ei, iar ei și mai fericiți că ne colindeau.

Când ne plictiseam de joaca cu popice și “de-a caluțu“( văr-miu se urca mereu pe spatele meu și eu îl căram bucuroasă prin toată casa), ne înfofolea bunica și ieșeam în grădina din spatele blocului să facem oameni de zapadă. Bunicul își punea la dispoziția noastră nasturii folosiți în croitorie, morcovul era procurat ușor din frigider, iar bunica ne dădea cu drag cratița din bucătarie să o folosim pe post de căciulă pentru omul nostru de zăpadă. Și nici nu ne lăsam duși, chiar dacă mâinile ne înghețau, iar nasul și obrajii erau mai roșii decât haina lui Moș Crăciun.  Când totuși întunericul ne făcea să renunțăm la prietenul nostru din grădină, dădeam iama la calorifer si ne băgam piciorușele printre elemenții acestuia. Parcă și acum simt acea durere placută, când picioarele ni se dezmorțeau. Iar apoi era timpul pentru vinul fiert…pentru adulți  și cacao cu lapte pentru noi, copiii. Iar pâinea înmuiată în lapte era mai bună chiar decât fursecurile de Crăciun.

Chiar de anii au trecut, iar popicele, omul de zăpadă și neaua din ajun au rămas amintiri, sunt acele amintiri care, an de an, îmi readuc atmosfera Crăciunului în suflet și îmi readuc bucuria copilăriei.