Noi ieri, noi cei de astăzi
De aproximativ o lună trăim vremuri dificile și poate pentru unii dintre noi de neconceput. Până mai ieri ce era un dar, noi toți consideram un dat. Ni se părea atât de firească lumina soarelui, mersul pe stradă, ciripitul păsărilor, întâlnirea cu prietenii, plimbările în natură, mersul la biserică până și mersul la serviciu. Totul ni se cuvenea. Ne plângeam mereu de lipsa timpului liber, de oboseală, de taskurile multe pe care le avem la serviciu, de colegi, vecini, de aglomerația din mijloacele de transport, de trafic, de faptul că ne-am vizita părinții și bunicii, dar că nu avem timp să mergem acasă… De aproximativ o lună, timpul și-a dat timp și ne-a dat timp. Timp să reflectăm la ce am avut și poate unii dintre noi am pierdut, la prieteni, la tot ce ne înconjura dar nu observam niciodată. Azi avem mai mult timp. Ce facem cu el? Citim, gătim, lucrăm de acasă, curat și apoi? Azi timpul nu mai zboară ca altădată… Azi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a mai oferit o zi să vă