Să ne grăbim
Să ne grăbim Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede, rămân după ei pantofii şi un telefon surd doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc, ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi, apoi se lasă o linişte obişnuită, cu totul de neîndurat, precum candoarea cea mai firească născută din disperare când ne gândim la cineva după ce am rămas fără el. Nu fi sigur că ai timp pentru că siguranţa este nesigură, ne ia sensibilitatea aşa cum fiecare fericire vine alături de tristeţe şi veselie, precum două patimi totuşi mai slabe decât una, atât de repede pleacă oamenii precum amuţeşte sturzul în iulie, precum zgomotul neîndemânatic sau reverenţa seacă; pentru a vedea cu adevărat, trebuie să închidem ochii, deşi cel mai mare risc este să te naşti, nu să mori iubim mereu prea puţin şi mereu prea târziu. Nu scrie despre asta prea des, scrie doar o dată pentru totdeauna şi vei fi precum un delfin, blând şi puternic. Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede şi cei ce nu ple