Postări

Se afișează postări din decembrie, 2020

Scrisoare pentru tine, Mițică!

Imagine
       Nu scriu prea des, dar atunci când o fac, îmi aștern toate emoțiile și tot ceea ce îmi doresc să exprim asemenea unei destăinuiri în jurnal. Am tot amânat momentul acesta: să scriu iar. Parcă am presimțit. Acum câteva luni, îmi doream să povestesc viața ta sau să astern toate gândurile pe care le am cât încă ești  lângă mine. Să nu vorbesc la trecut, să vorbesc în prezent despre tine. Nu am facut-o.  Încă încerc să înțeleg de ce… Acum îmi doresc și simt nevoia să scriu. Nu să te jelesc, ci să te readuc. Nu să plâng, ci să te onorez. Nu cu regret, ci cu bucurie ca mi-ai fost. Se apropie Crăciunul aici pe pământ, dar și în cer. Acum 40 de zile, mi-ai devenit înger. Încă neg acest lucru și încă aștept o minune de Crăciun. Aștept să reapari în pragul ușii sprijinindu-te în baston, să te pot îmbrățișa iar, să mă cerți că nu am șosete în picioare, că mă neglijez sau că mănânc prea multe dulciuri.  Încă aștept să te sun să îți reamintesc să îți iei pastilele, să îți spun că du